vineri, 23 septembrie 2011

ADAM MICKIEWICZ 1798 - 1855




Poet național al Poloniei. Realizează o operă poetică inspirată din cântecul și legendele populare (Balade și romanțe) și din tradiție (poemul Străbunii).

Scrie poeme de tip byronian, cu eroi titanici (
Konrad Wallenrod), și epopeea Pan Tadeusz.








PAN  TADEUSZ - 1834

Epopeea reconstituie viața nobilimii lituaniene în timpul campaniei lui Napoleon.

Scrisă în anii emigrării la Paris, epopeea este expresia artistică a dorului de patrie.

În deschidere, poetul invocă pământul natal, în accente de vibrant patriotism.


CARTEA    I

Lituanie-natală ! poți fi asemănată
Cu însăși sănătatea: ți-o ști măsura toată
Doar cel care te pierde. Oftând azi după tine,
Întreaga-ți frumusețe o cânt cum se cuvine.

- - - - - - -- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ajută-ne și astăzi, la fel, printr-o minune
S-ajungem iar acasă, la sânul Țării - mume !
Și tânjitoru-mi suflet fii bună de-l trimite
Spre dealuri păduroase, spre luncile-nverzite
Ce peaste-albastrul Niemen de-a lungu-s răsfirate,
Spre câmpuri smâlțuite-n tot felul de bucate,
Pe unde grâu ca aur topit le înfășoară
Sau lanuri argintate, întinse, de secară,
De chihlimbar rapița, ori hrișca de zăpadă,
De-un roșu feciorelnic, lucerna stă să ardă
Și-ntr-o pamblică-i totul încins de o livadă
În care calmi stau perii, la șir, ca-ntr-o paradă.





Pentru a sublinia măiestria artistică a descrierilor sale de natură, cităm tabloul furtunii:

Обои для рабочего стола на тему шторм



Nebună se ridică vifornița, deodată,
Luptându-se; cu șuier se-nvârte și dă roată
Spre bălți, a căror apă se mișcă până-n fund
Prin ierburi și răchită din luncă șuierând;
Răchita-și frânge ramul, cosite ierburi zboară
În vânt, ca părul cae e smuls de-o mare gheară,
Cu snopuri laolaltă din snopi amestecate;


Cu vuiet, vijelia pe câmpuri toată cade
Urlând de-a rostogolul; și locuri spre-a deschide
Vârtejului, să treacă, ea bulgării-i desprinde
Făcându-i să țâșnească în trâmbă de pământ
Ce-ntruna se ridică rotindu-se în vânt,
Părând o piramidă gigantică, mișcătoare,
Ce vârfu-nfipt în țărnă-și învârte, din picioare,
Nisipul azvârlindu-l spre ochii-aprinși de stele;
Cu cât mai larg se umflă, se-nalță către ele;
Cu trompa-i uriașă dând veste de furtună
Și tot ăst hău de ape, vârtejuri, împreună
Cu ierburi, paie, frunze și ramurile frânte,
Vifornița-l azvârle în miez de codru unde
Ca urșii urlă
      Ploaia tot curge neîntreruptă
În picuri deși de parcă prin sită-ar fi cernută;
Atunci chiar, prinse-un trăsnet cu muget să detune,
Iar stropii laolaltă s-au strâns; ca niște strune
Sau coade lungi se leagă tot cerul de pământ,
Așa, ca din hârdaie, șuvoi țâșnesc pe rând.
Acum acoperiră văzduhul și țărâna;
E noapte, dar mai neagră ca noaptea e furtuna.







Opera cuprinde numeroase elemente de ritual popular, cum este cel al nunții din următorul fragment:

Stăteau perechi, în curtea castelului, nuntașii,
Cu doamne, ofițeri, - sătence, cu ostașii;
Deodată: ”Poloneza !” cu toții-n cor strigară.
Veni, cu ofițerii, fanfara militară
Șoptind, spre generalul lor Judele se-aplecă:
”Rugați fanfara, Pane, să-ntârzie oleacă;
Nepotul meu, știți, astăzi se-nsoară; și-i rămasă
O datină străveche aici, la noi în casă,
Că-n muzica sătească nuntește și boierul.
Vedeți țambalagiul, scripcarul, cimpoierul
Cum stau în așteptare; toți muzicanți de soi;
Deja-i mâhnit scripcarul ! Și iată cum, spre noi
Se-nclină cimpoieșul, ne roagă din privire;
De nu-i lăsăm să cânte, ar plânge de mâhnire;
Nici satul, pe-alte muzici n-ar ști să dănțuiască,
Lăsați-l dar, să-nceapă, pe toți să-i veselească,
Apoi, au să asculte fanfara ta aleasă .”







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu