joi, 15 septembrie 2011

JOHANN LUDWIG TIECK 1773 - 1853





Reprezentant alături de frații Schlegel, al școlii romantice de la Jena, J.L. Tieck scrie proză, poezie și dramaturgie; cultivă ironia romantică, viziunea fantastică, satira socială, umorul.

Abordează genuri literare numeroase: romanul de formare a personalității (Bildungsroman) Călătoriile lui Frantz Sternbald, romanul istoric, basmul cult (Eckert cel blond, Muntele Runelor), parodia romantică (Motanul încălțat, Prințul Zerbino).

Publică și culegeri de basme populare, traduce pe Shakespeare și Cervantes.











MUNTELE RUNELOR

(Der Runenberg)

    - 1802 -

Basmul este caracteristic pentru opera lui J.L.Tieck, prin universul fantastic pe care-l conturează, prin situațiile în care se află eroul, Christian, un tânăr care părăsește pe ai săi și locurile natale, în căutarea ”altor zări”.

Basmul începe cu o descriere a codrului și prezentarea eroului principal.

Este un univers de natură romantică și un erou izolat în acest cadru:







Un vânător tânăr stătea dus pe gânduri, sus în inima muntelui, în preajma unui sălaș de păsări. În jur singurătatea răsună de murmurul apelor și de zvonul pădurii. Se gândea la soarta lui, care-l făcuse să-și părăsească la o vârstă atât de tânără, părinții, prietenii din sat și bine cunoscutele locuri natale, pentru a căuta alte ținuturi, pentru a se smulge, din cercul mereu același al obișnuinței de toate zilele. Își ridică privirea parcă uimit că se afla acum în acea vălugă și cufundat în asemenea gânduri. Nouri mari lunecau pe cer, pierzându-se în spatele munților, în tufișuri cântau păsărele trezind ecouri depărtate. Coborî agale muntele și se așeză pe malul unui pârâu care susura înspumat deasupra albiei stâncoase. Ascultând melodia schimbătoare a apei, i se năzărea că valurile îi șoptesc, în cuvinte neînțelese, mii de lucruri, care i se păreau atât  de însemnate, încât îl copleșea mâhnirea că nu putea înțelege graiul valurilor. Privi din nou în jur și se simți fericit și cu inima ușoară.Îmbărbătat, începu să cânte cu voce răsunătoare un cântec vânătoresc.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Este un cântec de vânătoare, rostit pe fundalul romantic al cornului care răsună din desișuri.

”Tristețea învăluia tot mai mult inima lui Christian; nu avea nici un imbold să urce din nou în sălașul păsărilor, dar nici nu putea rămâne locului. Se simțea prea însingurat și tânjea după tovărășia oamenilor. I se făcuse dor de cărțile vechi pe care le văzuse la tatăl său și pe care, cu toate îndemnurile lui repetate, nu se învrednicise niciodată să le citească. În amintire i se perindau scene din copilărie - jocurile cu băieții din sat, prieteniile pe care le legase cu alți copii de-o seamă cu el, școala pe care o simțise ca o povară apăsătoare, și dorea să se întoarcă în acele locuri pe care le părăsise de bunăvoie pentru a-și căuta norocul pe meleaguri necunoscute, în munți, printre străini, într-o îndeletnicire nouă”.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -






În drumul său, Christian trece prin situații deosebite, pline de miraculos.

Întâlnește un drumeț care îl însoțește spre Muntele Runelor.






- Aici drumurile noastre se despart, spuse străinul. Eu cobor la vale, locuința mea este lângă mina aceea părăsită. Minereurile sunt vecinii mei, pâraiele de munte îmi spun noaptea povești minunate. Acolo însă, nu mă poți urma. Dar privește Muntele Runelor, cu zidurile-i aspre - cât de frumoasă și atrăgătoare e o biat stâncă ! N-ai fost niciodată acolo ?

- Nu, niciodată, răspunse Christian.
L-am auzit odată pe bătrânul meu pădurar povestind lucruri ciudate despre acest munte, povești pe care, însă, din păcate, le-am uitat. Dar îmi aduc aminte că în seara aceea m-a străbătut un fior de groază. Aș vra să urc într-o zi până în vârf, căci acolo lumina este cea mai frumoasă, iarba, desigur, foarte verde, iar priveliștea din jur fără îndoială tare ciudată; și cine știe, s-ar putea să se găsească acolo și vreo minune din vremurile de demult.

- E aproape sigur, răspunse străinul. Cel care simte chemarea, în adâncul inimii, și știe să caute, va găsi acolo prieteni străvechi, nenumărate splendori, și tot ce își dorește cu ardoare.



Idealul, motiv specific romantic, trebuie urmărit cu perseverență.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu