Duh de bucurie !
Pasăre nu ești
Inima-ți zglobie
Cântece cerești
Răspândește, simple și firești.
Ca un nor aprins
De'nălțimi flămând,
Parcă te-ai desprins
De pe-acest pământ
Și îți cântă inima, urcând.
În amurg, când nori
Strălucesc în soare
Tu alergi și sbori
Fără întrupare,
Duh al bucuriei ce-a'nceput să sboare.
Purpuria seară
Din sbor o topești
Ca prin ziua clară
Un luceafăr ești
Și-ți aud, deși nu te zărești.
Cântecul subțire
Ca a lunii rază,
Fără strălucire
Când se luminează
Zorii, însă limpede și trează.
Cerul și pământul
De-al tău glas răsună
Cum, de-alungă vântul
Norii de pe lună,
Raze nesfârșite în văzduh se-adună.
Ce ești, nu se știe.
N-ai asemănare.
Stropi de melodie
Răspândești în soare,
Cum nici curcubeul minunat nu are.
Ca un bard ce cântă
Imnuri neștiute
Și în vrăji încântă
Lumea, s-o strămute
În ciudate temeri și nădejdi nevrute.
Sau cum o crăiasă
Dorul și-l alină
Când în turn retrasă,
Cântă și suspină
Ușurându-și inima prea plină;
Ca un licurici
Căruia-i ferește
Roua, ochii mici
Și care lucește
Printre flori și iarbă care-acuma crește;
Sau ca o răsură
Ale cărei flori
Vântul i le fură
Amețind ușor
Sub povara dulce a miresmei lor.
Zvon de caldă ploaie
Peste-un câmp de floare,
Cu ierburi bălaie, -
Cântecul tău n-are
Cu nimic în lume vreo asemănare.
Pasăre sau duh
Haide, de ne spune
Gându-ți de văzduh,
Limpedea minune
Care se desprinde din a tale strune
Cor de îngeri sau
Cânt de biruință
Lângă tine stau
Parcă-n neființă
Le lipsește calda, magica știință.
Care ți-e izvorul
Strunei fericite ?
Nu cumva e dorul ?
Ce câmpii vrăjite ?
Ce crâmpei al zării tale nesfărșite ?
Jalea nu se-atinge
De a ta cântare
Flacăra ei stinge
Orice supărare,
Tu cunoști iubirea fără întristare.
Trează sau în somn
Tu cunoști mai bine
Decât orice om
Tainele divine
Ce răsună-n glasu-ți limpezi, cristaline.
Noi tânjim mereu
După ce nu-i încă.
Râsul ne e greu
De-o durere-adâncă
Cel mai dulce cântec, jalea ni-l mănâncă.
Dar chiar de n-am ști
Ura și trufia,
Și-am putea simți
Numai bucuria,
Nu ne-am bucura ca și ciocârlia.
Dacă ți-ar cunoaște
Arta minunată,
Un poet s-ar naște
Poate înc-odată.
Nu-i pe lume carte atât de bogată !
De m-ai învăța
Doar pe jumătate
Bucuria ta,
Cântecele-mi toate,
Ca și-al tău - de lume ar fi ascultate.
