duminică, 4 septembrie 2011

ILUMINISMUL, ”STURM UND DRANG” ȘI CLASICISM ÎN GERMANIA





GOTTHOLD  EPHRAIM  LESSING

            1720 - 1781

Reprezentant al iluminismului, Lessing este creatorul dramei burgheze germane (Miss Sara Sampson, Minna von Branhelm, Emilia Galotti) și al dramei de idei (Nathan înțeleptul), precum și autorul unor fundamentale lucrări de estetică (Laokoon sau despre limitele picturii și poeziei, Dramaturgia hamburgheză).

Este considerat de istoricii teatrului ca fiind primul dramaturg.










NATHAN ÎNȚELEPTUL

(Nathan der Weise)

Acțiunea acestei piese în versuri, scrisă între 1778 - 1779, se petrece la Ierusalim în timpul celei de-a treia cruciade.

Un cavaler templier se îndrăgostește de Reha, fiica evreului Nathan, numit ”înțeleptul”, pe care cavalerul o salvase dintr-un incendiu.

Reha este însă doar fiica adoptivă a lui Nathan și acesta descoperă că ea și cavalerul sunt frate și soră, fiind amândoi copiii - despărțiți la o vârstă fragedă - lui  Assad (fratele sultanului Saladin) și ai unei nobile germane.

Nathan răspunde sultanului Saladin - care l-a întrebat care credință este cea adevărată: creștină, musulmană sau evreiască - povestindu-i parabola celor trei inele, expresie a ideii de toleranță promovată de iluminismul căruia i-a aparținut Lessing.





ACTUL   III
Scena 7



Nathan

Demult, demult, cândva, trăia un om
În răsărit, care din mână dragă
Primi un scump neprețuit inel.
Piatra juca-ntr-o sută de culori,
Și-avea puterea tainică de-a face
Pe cel ce îl purta plăcut în fața
Lui Dumnezeu și-a semenilor săi.
Nu-i de mirare că răsăriteanul
Nicicând din deget nu mi-l lepăda.
Și hărăzi pe veci în casa sa
Inelul, și-anume-așa, că fiul
Cel mai iubit al său îl moșteni,
Și de la-aceasta iarăși fiul cel mai
Iubit, ca întotdeauna, fără a
Se ține seama câtuși de puțin
De rândul nașterii, cel mai iubit
Doar prin puterea ce i-a dat inelul
Să fie capul, principele casei.
Mă înțelegi, sultane, nu-i așa ?



Saladin

Te înțeleg. Vorbește înainte !



Nathan

Astfel inelul de la fiu trecu
La altul, pân'ce-ajunse la un tată
Cu trei feciori, tustrei fiindu-i cu
Supunere deopotrivă, și
Pe care tatăl îi iubea la fel.
S-a întâmplat, cum prea firesc era,
Ca fiecare câteodată singur
Cu el să fie, să se bucure
De revărsarea caldă-a sufletului
Său. Astfel, cum se potrivea, când unul,
Când celălalt îi părea mai vrednic de-a
Primi inelul ce din slăbiciune
Evlavioasă, părintească, el
Fieștecăruia-l făgăduise.
Povestea-a mers pe cât a mers. Pe urmă
S-apropia pe-ncetul ceasul morții.
Și bunul tată-ajunse-n îndoială.
Foarte-l durea să amărască astfel
Pe doi din fiii săi care-n cuvântul
Său se-ncredeau. Ce-ar fi putut să facă ?
La un dibaci meșteșugar trimise
În taină, ca să facă după chipul
Inelului său alte două-ntocmai,
Nici osteneli și nici o cheltuială
Cruțând. Aurarul izbutește. Când
Inlele i se aduc, nici tatăl
Modelul nu-l mai recunoaște. Vesel
Își cheamă fiii, fiecare-n parte,
Pe fiecare-l binecuvântează
Și-i dă inelul. Apoi moare. Asculți
Sultane ?



Saladin

(care emoționat și-a întors fața de la el)


Aud, aud. Mai ai
Mult pân-a-ți încheia povestea ?



Nathan

Sunt la
Sfârșit. Căci ce urmează de la sine
Se înțelege. Și de-abia murise
Tatăl, iată-i că vin, fieștecare
Cu-al său inel. Și fiecare vrea
Să fie principe al casei. Se
Zbat cercetând, se ceartă oamenii
Se tânguiesc, pârându-se. Zadarnic
Inelul cel adevărat nu are
Dovezi, nu se vădește.


(după o pauză, în timpul căreia el așteaptă  răspunsul sultanului)


Așa cum
Nu se vădește-acum nici pentru noi
Credința cea adevărată.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu