duminică, 18 septembrie 2011

VICTOR HUGO 1802 - 1885





Este teoreticianul și principalul reprezentant al școlii romantice, prin Prefața la drama Cromwell (1827).

În activitatea sa literară amplă, de poet, dramaturg, romancier, abordează și revolutionează genurile literare fundamentale, cuprinzând în creațiile sale variate ipostaze ale existenței umane.

Prin convingerile sale democratice, prin prezența sa în iureșul Revoluției de la 1848 și în luptele politice ale epocii pentru republică, el este pentru poporul francez simbolul poetului militant pentru ideea de libertate.

Opera poetică monumentală cuprinde un registru liric bogat, abordând teme general - umane: iubirea, meditașia pe teme fundamentale filozofce, dragostea de patrie, natura, elogiul progresului uman.

Volumele de poeme care l-au consacrat sunt: Orientalele, Frunzele de toamnă, Cântecele crepusculului, Vocile interioare, Contemplații și Legenda secolelor, poem sociogonic.

Dramaturgia lui Victor Hugo, prin Hernani (1830), marchează victoria romanticilor

Pledând pentru teatrul în versuri, scrie dramele: Ruy Blas și Hernani, Regele petrece, Burgravii, dar și Lucreția Borgia, în proză.

Romanele sale sunt ample, panoramice, interferând fantezia, lirismul cu detaliul istoric autentic.

În proza românească s-au impus prin valoarea lor artistică: Notre Dame de Paris și Mizerabilii.

Poezia - În creația poetică a lui Victor Hugo este vizibilă dorința de a deveni ”cronicarul liric” al vremii sale.










CONTEMPLAȚIILE
(Les contemplations)
             1956

LUMINA-N  ASFINȚIT


Pe când eram în Franța și vesela mulțime
Umplea întreg Parisul cu sărbători sublime,
Ca într-o zi de glorii și biruințe-n care
Mari amintiri trufașe, dând inimii-alinare,
Se-nclină setei noastre ca niște pline cupe,
Mergeam eu singur printre hohotitoare grupe,
Nestând la sfat cu nimeni, și totuși calm și blând,
Putând să fiu și unul, și totul rând pe rând,
Și acordând în mine, în îmbinarea lor,
Plăcerea de-a fi singur, iubirea de popor,
Visând, eram ferice; tăcând, eram prezent.
Adeseori c-o carte stăteam citind atent
Eschil, Vergil, Horațiu sau Dante, frate drag;
Mă-ntrerupeam pe urmă de-al brazilor șirag
Desprins, prin voi, o, versuri, și plin de mulțumire
Sorbeam azur și-ntreaga solară strălucire,
Paris, biserici, Sena ce curge lin încoace,
Și, din mulțimi ieșită, această-augustă pace.
Dar Ananke și-atuncea șopteau voci din norod.
Treceam; și pretutindeni, pe lungul chei, pe pod,
Sclipea voiosul râset, dus până în câmpie,
Fâșii de aur rupte de-o sfântă bucurie.
Lucea - o viziune - semețul Panteon.
Și națiunea-n mândrul și liberul ei zvon
Eu o vedeam prin piețe, sub ceruri cum dansează;
Din biblicele timpuri părea că vine-o rază
Iluminând Parisul tihnit, patriarhal;
Și, leu ce din privire alungă un șacal,
Poporul din foburguri se preumbla la pas.
Eu reveneam spre seară; și, prin oraș, în glas
Cu strofe și refrene de cântece, drumeții,
Având drept frâu instinctul de libertate-a vieții,
Din Champ-de-Mars la Lucru, din Greve
                              până-nChaillot,
Foiau; și-n timp ce mintea, visându-mi acolo,
În noaptea cugetării senine și-nstelate,
Și întinzându-și ramuri cu raze-amestecate,
Se deschidea la freamăt precum o auroră,
Iar la beția-aceasta candidă și sonoră,
Plecându-se în pace, de mii de ochi toți plini
Peste poporul vesel, sub cerul de lumini,
În Champe-Elysees, marii copaci îngândurați
Cu astre și fuzee primeau a fi-ncărcați.
Mergeam cu cântu-n suflet; iar copilașii-n cale
Mă-mpiedicau cu zburde și jocuri triumfale,
În care mame blânde se-nveseleau cu ceata,
Și fratele cu sora, părintele cu fata;
Priveam spre-aceste-nalte, vechi monumente-n
                                                        drum,
Ce parcă meditează sub raze sau sub fum,
Și-a doua mândră Romă fac din Paris oricând.
Îi auzeam pe tineri, în jurul meu râzând,
Și pe bătrâni, spunându-și: Îmi amintesc și eu.
O, patrie ! unire-ntre fiii tăi, mereu !





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu