sâmbătă, 10 septembrie 2011

JOHANN CHRISTIAN FRIEDRICH HöLDERLIN 1770 - 1843




Poet german. A scris versuri în formele poeziei antice, ode în metru alcaic, elegii în hexametri, imnuri în ritmuri pindarice.

Lirica lui este lipsită de ornamente stilistice, dar cu o profundă armonie interioară a versului.

Prin intuiția mitică, vizionară, nostalgia vârstei de aur văzută în modelul grec, însingurarea omului raportată la trecerea iremediabilă a timpului, integrarea eului îm armonia cosmică, poezia lui este profund romantică.

Cea mai izbutită operă a sa o constituie imnurile, cu adânci ecouri în poezia modernă a secolului XX. (La izvorul Dunării, Rinul, Germania, Amintire, Istrul, etc)

Traduce din Sofocle și Pindar.

Holderlin ilustrează un romantism de formă antichizantă.









HYPERION SAU EREMITUL ÎN GRECIA

(Hyperion oder der Eremit in
Griechenland)  1797 - 1799


Romanul epistolar Hyperion sau eremitul în Grecia, poem liric în proză, aduce un erou romantic, sub chipul unui tânăr grec de la sfârșitul secolului al  XVIII-lea.








CÂNTECUL DE URSITĂ AL
     LUI  HYPERION

Sus în lumină plutiți
  Prin line meleaguri, vesele Duhuri !
    Dumnezeiești adieri
       Ușor vă ating
           Ca mâinile harpistei
              Coardele sfinte.




Fără soartă ca pruncul
   În somn răsuflă zeii;
     Blând ocrotit
        În mugur gingaș
           Etern înflorește
               Spiritul lor,
    Și ochii lor fericiți
        Lucesc în domoală
             Lumină eternă.



Nouă însă ni-i dat
    Să nu ne-odihnim nicăieri
       Trudiți oameni
           Se usucă și cad
                 Orbește, din clipă
În clipă, asemeni
    Cu apa din stâncă
          În stâncă zvârlită,
              La întâmplare, mereu și mereu.









CÂND ERAM COPIL


Când eram copil
De multe ori un zeu mă scăpa
De strigătul și dojana oamenilor;
Și mă jucam domol și bine
Cu florile crângului
Iar adierile cerului
Se jucau cu mine.


Și astfel cum tu înveselești
Inima plantelor
Când ele către tine
Își ridică brațele plăpânde,



Tot astfel mi-ai înveselit inima,
Părinte Helios, și ca Endimion
Am fost alintatul tău,
Preasfântă Lună !



O, voi toți, credincioși
Prieteni zei !
Dac-ați ști voi
Cât de mult v-a iubit sufletul meu !



E drept că pe-atunci
Încă nu vî chemam pe nume, și nici voi
Nu-mi dădeați un nume, așa cum își
                      dau între ei oamenii,
Ca și cum s-ar cunoaște.



Totuși eu vă cunoșteam mai bine
Decât am cunoscut vreodată un om.
Pricepeam tăcerea Cerului;
Vorbele oamenilor nu le-am priceput niciodată.



Pe mine m-a crescut armonia
Crângului plin de freamăt,
Și am învățat să iubesc
Printre flori.



În brațele zeilor am crescut.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu