Poet german. A scris versuri în formele poeziei antice, ode în metru alcaic, elegii în hexametri, imnuri în ritmuri pindarice.
Lirica lui este lipsită de ornamente stilistice, dar cu o profundă armonie interioară a versului.
Prin intuiția mitică, vizionară, nostalgia vârstei de aur văzută în modelul grec, însingurarea omului raportată la trecerea iremediabilă a timpului, integrarea eului îm armonia cosmică, poezia lui este profund romantică.
Cea mai izbutită operă a sa o constituie imnurile, cu adânci ecouri în poezia modernă a secolului XX. (La izvorul Dunării, Rinul, Germania, Amintire, Istrul, etc)
Traduce din Sofocle și Pindar.
Holderlin ilustrează un romantism de formă antichizantă.
HYPERION SAU EREMITUL ÎN GRECIA
(Hyperion oder der Eremit in
Griechenland) 1797 - 1799
Romanul epistolar Hyperion sau eremitul în Grecia, poem liric în proză, aduce un erou romantic, sub chipul unui tânăr grec de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
CÂNTECUL DE URSITĂ AL
LUI HYPERION
Sus în lumină plutiți
Prin line meleaguri, vesele Duhuri !
Dumnezeiești adieri
Ușor vă ating
Ca mâinile harpistei
Coardele sfinte.
Fără soartă ca pruncul
În somn răsuflă zeii;
Blând ocrotit
În mugur gingaș
Etern înflorește
Spiritul lor,
Și ochii lor fericiți
Lucesc în domoală
Lumină eternă.
Nouă însă ni-i dat
Să nu ne-odihnim nicăieri
Trudiți oameni
Se usucă și cad
Orbește, din clipă
În clipă, asemeni
Cu apa din stâncă
În stâncă zvârlită,
La întâmplare, mereu și mereu.
CÂND ERAM COPIL
Când eram copil
De multe ori un zeu mă scăpa
De strigătul și dojana oamenilor;
Și mă jucam domol și bine
Cu florile crângului
Iar adierile cerului
Se jucau cu mine.
Și astfel cum tu înveselești
Inima plantelor
Când ele către tine
Își ridică brațele plăpânde,
Tot astfel mi-ai înveselit inima,
Părinte Helios, și ca Endimion
Am fost alintatul tău,
Preasfântă Lună !
O, voi toți, credincioși
Prieteni zei !
Dac-ați ști voi
Cât de mult v-a iubit sufletul meu !
E drept că pe-atunci
Încă nu vî chemam pe nume, și nici voi
Nu-mi dădeați un nume, așa cum își
dau între ei oamenii,
Ca și cum s-ar cunoaște.
Totuși eu vă cunoșteam mai bine
Decât am cunoscut vreodată un om.
Pricepeam tăcerea Cerului;
Vorbele oamenilor nu le-am priceput niciodată.
Pe mine m-a crescut armonia
Crângului plin de freamăt,
Și am învățat să iubesc
Printre flori.
În brațele zeilor am crescut.
