joi, 29 septembrie 2011

EMILY BRONTE 1818 - 1848







Prozatoare și poetă engleză, autoare a romanului ”La răscruce de vânturi” și a unui volum de Poeme scris în colaborare cu surorile ei, Anne și Charlotte.

La începutul activității sale literare, Emily a publicat sub semnătura Ellis Bell (nume masculin) dar din acea perioadă s-au păstrat foarte puține lucrări.

A devenit celebră după publicarea romanului ”La răscruce de vânturi” în 1847.



LA RĂSCRUCE DE VÂNTURI
    ( Wuthering Heights)

Titlul romanului indică situarea casei personajului principal și îi simbolizează destinul.

Copil părăsit, Heathcliff este crescut de domnul Earnshaw împreună cu fiul acestuia, Hindley, care îl persecută pe orfan și cu fiica lui Earnshaw, Catherine, de care Heathcliff se îndrăgostește.

Auzind-o pe fată spunând că nu se va căsători cu el, Heathcliff părăsește casa și se întoarce îmbogățit după trei ani, cu un singur gând: răzbunarea. Iubirea violentă și sumbră dintre el și Catherine se sfârșește cu moartea acesteia la nașterea unei fiice, Cathy.

Heathcliff se căsătorește cu Isabelle (sora lui Edgar Linton, fostul soț al Catherinei) pe care o terorizează și se răzbună pe Hindley, dând fiului acestuia, Hareton, o creștere nepotrivită.

Cathy este obligată să ia în căsătorie pe respingătorul fiu al lui heathcliff.

După moartea lui Heathcliff, Cathy, rămasă văduvă între timp, se căsătorește cu Hareton.

În fragmentul redat mai jos, doamna Dean, menajera familiei Earnshaw, povestește copilăria lui Heathcliff.






CAPITOLUL 4

Iată cum a intrat Heathcliff în familie. Întorcându-mă după câteva zile (căci nu puteam crede c-am fost surghiunită pe veci), am văzut că-l botezaseră heathcliff: era numele unui băiat care le murise încă de mic, și  de-atunci acesta a rămas atât numele cât și prenumele lui. Domnișoara Cathy se împrietenise la toartă cu el, dar Hindley îl ura ! Și, drept să vă pun, îl uram și eu și-l chinuiam și mă purtam nerușinat cu el; căci eu nu aveam destulă minte pentru a-mi da seama că sunt nedreaptă, iar doamna niciodată nu-i lua partea când vedea că-i nedreptățit.

Părea un copil posomorât, răbdător, și poate că, înăsprit de-atâtea brutalități, răbda loviturile lui Hindley fără a clipi sau a vărsa vreo lacrimă, iar ciupiturile mele nu-l făceau decât să-și țină răsuflarea și să deschidă ochii mari, de parcă se lovise singur, din întâmplare, și nimeni altul nu era de vină.
Această putere de a răbda îl făcea pe bătrânul Earnshaw să se înfurie ori de câte ori descoperea că fiul său îl persecută pe bietul orfan, după cum zicea el. În mod cu totul ciudat, se legă foarte tare de Heathcliff, crezând tot ce-i spunea (de fapt spunea foarte puține și de obicei adevărul), răsfățându-l mai mult decât pe Cathy, care era prea zburdalnică și îndărătnică pentru a fi favorita lui.

Așa că, de la început chiar, el a adus zâzanie în casă, și după moarta doamnei Earnshaw, adică nici doi ani după venirea lui la noi, Hindley, tânărul stăpân, se învățase să-l socotească pe tatăl său mai degrabă tiran decât prieten, iar pe Heathcliff, uzurpatorul dragostei și ocrotirii părintești ce i se cuvenea lui; astfel, tot meditând asupra acestor nedreptăți, deveni nesuferit din cale-afară. Un timp am fost de partea lor, dar când copiii s-au îmbolnăvit de pojar și eu a trebuit să-i îngrijesc, luându-mi deodată răspunderile unei femei, mi-am schimbat părerile. Heathcliff a fost foarte bolnav, și cum el era în mai mare primejdie, a trebuit să stau tot timpul la căpătâiul său; cred c-a simțit câtă osteneală mi-am dat cu el, dar nu era destul de isteț să-și dea seama că eram silită să mă port astfel. Totuși, trebuie să recunosc că a fost cel mai liniștit copil pe care l-a îngrijit vreodată o infirmieră. Deosebirea dintre el și ceilalți m-a obligat să fiu mai puțin părtinitoare. Cathy și fratele ei m-au necăjit peste măsură; Heathcliff nu se văita, era răbdător ca un miel, cu toate că aspirmea și nu blândețea lui îl făceau să-mi dea atât de puțină bătaie de cap.






S-a vindecat și doctorul spunea că în mare parte datorită mie, și m-a lăudat pentru felul cum l-am îngrijit. Am fost mândră de laudele lui și am devenit binevoitoare față de cel căruia datorită le primisem, astfel că Hindley și-a pierdut ultimul aliat. Totuși, nu-l puteam îndrăgi prea mult pe Heathcliff, și deseori mă întrebam ce-o fi găsind stăpânul să admire atâta la acest băiat posac, care, după cât țin eu minte, niciodtă nu i-a răsplătit bunătatea cu vreun semn de recunoștință. Nu era obraznic faț de binefăcătorul său, ci pur și simplu nesimțitor, cu toate că știa prea bine câtă stăpânire pusese pe inima lui și-și dădea seama că la o singură vorbă spusă de el casa întreagă ar fi fost silită să se închine în faâa dorințlor lui.

De pildă, îmi aduc aminte că o dată domnul Earnshaw cumpărase o pereche de mânji de la târgul parohial și dăduse fiecărui băiat câte unul. Heathcliff l-a luat pe cel mai frumos, dar curând calul lui începu să șchipăteze, și când a descoperit acest lucru, îi spuse lui Hindley:
- Tebuie să schimbăm caii; mie nu-mi place al meu, să mi-l dai pe-al tău; dacă nu vrei, am să-i spun tatălui tău că mi-ai tras săptămâna asta trei snopeli și am să-i arăt vânătăile de pe braț.
Hindley a scos limba la el și l-a plesnit peste urechi.
- Ar fi mai bine să faci schimbul chiar acum, stărui Heathcliff, fugind în tindă (erau în grajd); tot va trebui să mi-l dai, și dacî-i mai pomenesc și despre loviturile astea, ai să le primești înapoi cu dobândă.
- Ieși afară, câine ! strigă Hindley, amenințându-l cu o greutate de fier care folosea la cântărirea cartofilor și fânului.
- Azvârle-o ! îi răspunse Heathcliff, rămânând nemișcat; atunci am să-i spun că te-ai lăudat c-o să mă dai afară din casă când o muri, și-ai să vezi că o să fii tu dat afară numaidecât
Hindley aruncă greutatea și-l izbi în piept; Heathcliff căzu jos, dar se ridică imediat, clătinându-se, cu răsuflarea tăiată și alb ca varul. Și de nu-l opream eu, s-ar fi dus de-a dreptul la stăpân și-ar fi fost răzbunat din plin, pentru că starea în care se afla vorbea de la sine, dezvăluindu-l pe făptuitor.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu